Trecand prin numeroase mutilari si reconstruiri cauzate de represiunea sovietica, romanul publicat in 1968 in Occident transpune in fictiune experientele carcerale ale scriitorului, condamnat la 8 ani de detentie in gulagul comunist. In ziua in care un diplomat rus anunta, pe ascuns, ambasada americana de intentiile URSS-ului de a construi o bomba atomica, intelectualii si oamenii de stiinta din lagare sunt mutati intr-o inchisoare de la periferia Moscovei si fortati sa lucreze la realizarea viselor aberante ale lui Stalin. Violenta, iluzia libertatii, sentimentul comuniunii sunt reperele zilnice ale prizonierilor bolgiei dantesti transferate in estul Europei.
Nascut in decembrie 1918, la doar un an de la Revolutia Bolsevica ce avea sa schimbe cursul istoriei europene, Alexandr Soljenitin este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori rusi ai secolului trecut. Originar din Kislovodosk, a fost crescut de mama sa ramasa vaduva, care l-a incurajat in pasiunile pentru istorie si literatura. Desi a studiat matematica la Universitatea din Rostov, stiintele umaniste sunt cele care l-au atras de-a lungul vietii. Daca primele incercari literare au fost facute in Interbelic, abia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial va incepe sa scrie cartile care l-au consacrat. A luptat pentru Armata Rosie, dar, in 1945, din cauza unor scrisori compromitatoare, a fost acuzat de propaganda anti-sovietica si arestat. A primit 8 ani de munca silnica si a fost purtat prin lagarele comuniste, experienta carcerala devenind definitorie pentru opera sa. Represiunea sovietica a continuat si dupa eliberare, fiind fortat la exil intern, in nordul Kazakstanului. Abia in 1956 a fost exonerat si, cu destul de multe dificultati, a inceput sa publice; pe fundalul politicii anti-staliniste duse de Nikita Hrusciov, in anii ‘60 i-au aparut O zi din viata lui Ivan Denisovici siCasa Matrionei. Insa situatia se inrautateste inca o data, Soljenitin intrand in atentia KGB-ului pentru opiniile critice la adresa sistemului comunist. Pierde dreptul de semnatura, urmatoarele carti aparandu-i in Occident; in 1968 sunt publicate Primul cerc si Pavilionul cancerosilor, roman pentru care i se acorda Premiul Nobel doi ani mai tarziu (dar care ii va fi inmanat abia dupa ce paraseste Rusia). In 1973 publica Arhipelagul Gulag, carte ce va zgudui Europa Razboiului Rece si care va duce la intensificarea actiunilor opresive, pana cand, in 1974 este expulzat si i se retrage cetatenia. Se refugiaza mai intai in Germania, in casa lui Heinrich Boll, apoi in Elvetia, urmand sa locuiasca in SUA pana la intoarcerea in tara de origine, in 1994. Continua sa scrie si in exil, printre cele mai cunoscute texte fiind Doua secole impreuna. Moare in 2008, la Moscova, insa ramane o figura centrala a luptei impotriva totalitarismului.