Ostrovul Învierii
Description:... „Eu am încercat să exprim unitatea mistică a ființei – tot la cincizeci de ani – atât în Geniul inimii, cât și în partea a treia a celuilalt roman în versuri, un roman-psalm – Ostrovul Învierii –, intitulată Prin ochii lui Adam, prin ochii Evei.
Drumul până la acest vârf l-am parcurs ca și cum aș fi escaladat un platou montan la suprafață monoton, greu accesibil, extrem de periculos, împânzit de capcane ascunse ochiului; e ca și când înaintam printr-un abis adânc, văzut ca un infern transformat, din timp în timp, în rai; incredibil, deci, adevărat e că nu mă mai opream din cântat, în timp ce plonjam din ce în ce mai adânc în mine însămi, negăsind forța de a opri cântecul azvârlit pe hârtie din nevoia de a mă elibera din iureșu-i de o intensitate care mă făcea să simt cum mi se dizlocă plămânii, ființa întreagă în miezul arzând al acelui vortex, al acelei tornade de grație.
Un platou montan, așadar. Un platou-miracol. Un vârf minunat. Să-i spun Fujiyama, Acoperișul Lumii sau Vârful Omul?
Cum să mulțumesc pentru o asemenea experiență, care e de mirare că nu m-a ucis și fără care eu n-aș mai fi fost eu însămi? Limpede e că frumusețea e de o lăcomie neverosimilă, dotată cu forța de a ucide. Salvarea e o șansă revenită celor puțini. Aleșilor între aleși.” / Aura Christi
Show description