برای ثبت درخواست به انتهای صفحه مراجعه کنید.

Pro sau contra?

Dispute mari în jurul copilăriei mici – ce ne spune știința

Description:... Ce faceți cu bebelușul care plânge – îl luați în brațe sau îl lăsați să se liniștească singur? E bine să-l lăsați pe micuț să se joace cu hrana sau să mănânce cu degetele? Îl ajută cu ceva dacă îi vorbiți despre propriile voastre emoții? Apoi, e bine oare să-i îngăduiți să escaladeze pe fotolii și rafturi? Pentru fiecare întrebare de acest gen, există puternice argumente "pro" și "contra". Însă cartea de față vă propune să renunțați la vechile cutume educaționale și să vă ghidați după ultimele cercetări științifice, care merg de la psihoendocrinologie și neurologia dezvoltării până la studiile privind atașamentul sau "teoria minții". Incluzând numeroase cazuri concrete și sfaturi practice, cartea se adresează în primul rând educatoarelor de creșă și asistenților maternali, dar va fi de un real folos și pentru părinți, pediatri, psihoterapeuți și alți specialiști în copilăria mică (0-3 ani). Héloïse Junier este psihologă de creșă, formatoare și conferențiară pe teme privitoare la educarea copiilor antepreșcolari. Doctor în psihologia dezvoltării, poate fi urmărită pe site-ul personal heloisejunier.com.

Show description

* ایمیل (آدرس Email را با دقت وارد کنید)
لینک پیگیری درخواست ایمیل می شود.
شماره تماس (ارسال لینک پیگیری از طریق SMS)
نمونه: 09123456789

در صورت نیاز توضیحات تکمیلی درخواست خود را وارد کنید

* تصویر امنیتی
 

به شما اطمینان می دهیم در کمتر از 8 ساعت به درخواست شما پاسخ خواهیم داد.

* نتیجه بررسی از طریق ایمیل ارسال خواهد شد

ضمانت بازگشت وجه بدون شرط
اعتماد سازی
انتقال وجه کارت به کارت
X

پرداخت وجه کارت به کارت

شماره کارت : 6104337650971516
شماره حساب : 8228146163
شناسه شبا (انتقال پایا) : IR410120020000008228146163
بانک ملت به نام مهدی تاج دینی

پس از پرداخت به صورت کارت به کارت، 4 رقم آخر شماره کارت خود را برای ما ارسال کنید.
X